Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morților

În Sâmbăta lui Lazăr, cea care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sau Floriile, în bisericile ortodoxe se face pomenirea morților. Este, de altfel, ultima zi din Postul Mare în care se mai fac pomeniri pentru cei adormiți.
 

Biserica Ortodoxă este singura în care există o legătură strânsă între cei rămași în lumea aceasta și cei trecuți la Domnul.
 

Cât este în viață, omul se poate ruga pentru el însuși. Însă, după moarte, nu mai poate face acest lucru, iar Domnul ne-a lăsat alinare și nădejde în mântuire rugăciunea celor rămași, cei dragi ai celui plecat, care să îl pomenească, să se roage pentru sufletul lui, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui.
 

Slujba de pomenire a morților este numită parastas, ceea ce înseamnă, în limba greacă, ședere alături. Îi aducem alături pe cei dragi, trecuți dincolo, și inima noastră, plină de amintirea lor, o punem înaintea lui Dumnezeu, rugându-ne pentru ei. Iar prin inima noastră intră și ei în relație cu Dumnezeu. Îi pomenim cu nume pentru că în nume este taina persoanei, spune Părintele Hrisostom, de la Putna.
 

Pomenire înseamnă, alături de pomenirea numelui, și a oferi ceva în numele celui adormit. Cei care fac pomenirea aduc colivă, lumânări, vin și colaci.
 

Fiecare din aceste prinoase are o semnificație aparte. Coliva, care înseamnă grâu fiert, îl preînchipuie pe cel adormit. Bobul de grâu, dacă nu se îngroapă, nu încolțește, astfel și omul, nu poate trece în viața veșnică fără să treacă prin moarte și îngropare. Lumânarea îl închipuie pe Hristos, Care a spus despre Sine Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan, 8:12). Vinul ne amintește de Sfânta Împărtășanie, iar colacii închipuie trupul Domnului.
 

Credința ortodoxă se bazează pe Înviere. Doar astfel existența noastră capătă sens. Trecerea din viața pământească spre cea veșnică se face numai prin moarte, care devine doar o poartă a acestei treceri.
 

Cuvântul părintelui Dumitru Stăniloaie este, pe cât de puternic, pe atât de dătător de speranță și cuprinde toată taina legăturii dintre cei plecați și cei rămași: Dacă un om a câștigat un loc în inima cuiva, să îndrăznească, pentru că nu va muri.